Vineri 12 Iunie, la ora 12, protestăm în fața MECI împotriva scoaterii logicii din programa de liceu. De data aceasta, profesorul Gabriel Săndoiu a obținut autorizația de la Primărie. Este un miting autorizat.
Mitingul va avea loc la ora 12 pentru că ne bazăm (din păcate, aș zice eu) din nou mai mult pe elevii de liceu, care nu sunt de acord cu scoaterea logicii din programă. Vineri se termină școala. Ei au serbările de sfârșit de an dimineața, după care trag o binemeritată fugă în parc, la un suc. Sperăm ca în drum spre Cișmigiu să se oprească și la Minister.
Oricum, cifrele sunt nimerite, sperăm ca Ministerul să se trezească măcar în al XII-lea ceas!
Vă așteptăm!
Etichete 12 iunie, logica, ministerul educatiei, miting de protest

iunie 10, 2009 la 5:30 pm |
Felicitari, domnule Sandoiu! O sa vin si eu vineri sa va sustin! Fara orele de logica si de filosofie, va spun sincer ca nu as mai fi fost omul care sunt acum.
Oana Bratila, fosta eleva
iunie 12, 2009 la 12:33 am |
Eu una voi veni.
Totusi, data este pusa foarte prost pentru ca, in majoritatea liceelor (nu stiu de Sava, dar cel putin in Cosbuc asa este), premierea incepe chiar de la 12:00. Iar multi, chiar daca doresc, nu pot veni pentru ca au premiile de luat.
)]
[se subintelege ca daca vin, eu nu am luat nici un premiu
Plus ca este o caldura infernala, dar cine doreste…invinge.
Ne vedem acolo.
iunie 13, 2009 la 10:26 am |
A fost pana la urma?
iunie 15, 2009 la 7:32 am |
sigur ca da. o dare de seama in cursul zilei de astazi, nu am avut timp sa scriu…
iunie 16, 2009 la 3:28 pm |
Cum fu?
iunie 16, 2009 la 7:54 pm |
trebuie sa povestesc, dar n-am avut deloc vreme.