Cum a fost la miting

Se pare că nu am avut dreptate să mizăm pe faptul că elevii de liceu vor fi terminat festivitățile până în ora 12, după care nu vor avea ceva mai bun de făcut decât să se prezinte la mitingul pro-logică. A fost ziua aia din an în care au serbare și se pregătesc de vacanță, deci îi înțelegem.

Asta a însemnat, pe de o parte, că n-am fost prea mulți, la prima strigare, adică pe la 12.00. După cum se poate vedea mai sus.

Săndoiu a citit din nou memoriul adresat Ministrului Educației și noi l-am aplaudat și am strigat sloganuri pro-logică. Pe la și 20, Săndoiu a propus să ne retragem, dacă nu mai vrea cineva să ia cuvântul, pentru că nu vrem să stăm acolo până la ora 13, cât aveam voie să stăm, doar de dragul de a sta.

A luat cuvântul la portavoce domnul profesor Troe, din Sava, apoi câțiva foști elevi ai lui Săndoiu: Raluca Enescu, Andrei Mărășoiu, Robert Antonescu și Nora Grigore. Sper că nu am scăpat pe cineva…

Nu am plecat. Dimpotrivă, au început să mai apară oameni, încât pe 12.35 am ajuns să fim cam câți am fost și prima dată – 80 spre 100 de oameni.

Bineînțeles, afluxul de populație a avut loc odată cu apariția Anei. Dacă ea a reușit să ajungă (și să filmeze, așteptăm filmul postat pe undeva…), cauza logicii este departe de a fi pierdută.

La final, Săndoiu și un grup de elevi/studenți au fost din nou chemați la negocieri. Cum am tot fost plecat și prins zilele astea, nu am avut timp să-i întreb ce s-a mai discutat înăuntru.

Ministerul Educației - la loc luminos, loc cu verdeață.

Ministerul Educației - la loc luminos, loc cu verdeață.

Vreau doar să amintesc câteva cuvinte ale profesorului Săndoiu (venit în cârje după un accident la fotbal): nu e vorba doar de păstrarea logicii în programă printr-o trecere lașă cu buretele peste o tentativă absurdă de a ciopârți educația (cum a fost dorința de a scoate logica din programă). E vorba să nu le mai permitem oamenilor politici să facă experimente cu mințile elevilor.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , ,

6 răspunsuri to “Cum a fost la miting”

  1. Andrei Says:

    I can see my Self from up here!

  2. Mastermind Says:

    Dragă writeman,

    îţi dau un mic citat. Pe cine voi cita, întrebi, precum un şcoler emininke? Pe tine, desigur: „Săndoiu a citit din nou memoriul adresat Ministrului Educației și noi l-am aplaudat și am strigat slogane pro-logică.”

    Te anunţ că pluralul substantivului comun „slogan” este „sloganuri”, nu „slogane”. Ia verifică, ştiu că poţi: http://dexonline.ro/search.php?cuv=slogan Eşti exemplul perfect al produsului şcolii româneşti: ofensat că se atentează la „minţile” elevilor, eşti de fapt incapabil să realizezi că eşti un semidoct, care nu se poate exprima corect in limba sa maternă. Îmi aduci aminte de o profesoară de filosofie şi socio-umane care spunea constant „esee” in loc de „eseuri” şi „delicvenţă” în loc de „delincvenţă”, asta în timp ce avea o atitudine de ziceai ca i-a pus Kant, Fichte şi Heidegger mâna-n cap….Deci, lasă demonstraţiile şi fii atent la ora de română, se pare că ai nevoie….

    • writeman Says:

      multumesc pentru plural. ai dreptate, am corectat. cat priveste afirmatia ca as fi semidoct, concluzia mi se pare pripita. sau poate tu stii lucruri despre mine care mie imi scapa… ma bucur totusi ca am ajuns un exemplu perfect, nu am sperat vreodata!

  3. Mastermind Says:

    Când cineva se exprimă greşit în limba sa maternă, mai ales când este vorba de articole publicate (în ziare, reviste, bloguri, etc), se poate trage o concluzie, chiar şi fără a fi specialist în logică. Că mai eşti elev la ditamai Colegiul Naţional, şcoală cu pretenţii, deci….devine patetic! Iar când mai faci şi pe deşteptul, devine de-a dreptul insuportabil. Iar despre exemplul perfect, ştii tu cum se spune: „be careful what you wish for”.

    PS: Singurul lucru lăudabil este că ai avut totuşi curajul să publici comment-ul meu. Alţii nu ar fi făcut-o nici măcar pe asta!

  4. Un tip cu sau fara logica Says:

    Draga domnule Mastermind,
    asa cum colegului i se poate imputa „necunoasterea” pluralului unui substantiv intalnit la tot pasul, si tie ti se poate reprosa comiterea unei erori de argumentare la fel de frecventa precum cuv. „slogan”. Afirmatia potrivit careia cineva trebuie mai intai sa invete pluralul unui substantiv pentru a se apuca de studiat filosofia este, evident, falsa. Domnul prof. Vasile Tonoiu, acum patru ani, nu stia care este pluralul cuv. „manta”, apeland la noi, studentii, pentru a-i afla respectiva forma. Este un simplu exemplu, de care ma folosesc pentru a te sfatui sa te abtii de la formularea unor argumente ad hominem. Andrei a sesizat lacuna pe care o avea, dar si impertinenta ta: puteai sa spui pur si simplu „cuv. slogan are pluralul sloganuri”, fara comentarii insotite de invidie.
    Succes la master…mind you.

  5. Mastermind Says:

    @ un tip: daca asta sustii, ca pentru a studia filosofia nu trebuie sa stapanesti limba romana, nu mai am nimic de adaugat… Q.e.d. Impertinenta mea nu o gasesc in text, dar daca spui tu, asa o fi… Nu stiu cine este profesorul Tonoiu, sincer, nici nu ma intereseaza, insa ma gandesc ca putea consulta un dictionar, nu trebuia sa apeleze la ajutorul studentilor… Si daca sta treaba asa, ma intreb de ce toata lumea mai face caz de Elena Basescu…Ca pana la urma urmei, n-a stiut nici ea un plural acolo…Un fleac! O fi si asta o mare filosoafa, pana la urma urmei!

    Multe ‘succesuri’! Si Master’s-ul l-am terminat acu’ vreo 6 ani, dar iti multumesc pentru urari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: