Posts Tagged ‘miting spontan’

important – protestul de pe 21 Mai va fi miting spontan :D

Mai 19, 2009

Alex întreba dacă mitingul din fața Ministerului Educației va fi autorizat, pentru că aproape de Minister se află și o secție de Poliție și, se temea el, organul nu prea are logică, deci nu e bine să te pui cu el. am răspuns că mitingul va fi autorizat.

ei bine, se pare că nu e așa ușor cum știam. ce nu știam era că orice persoană fizică care vrea să organizeze un miting trebuie să atașeze la cererea de autorizare semnăturile tuturor celor care vor participa la miting. asta i s-a spus domnului profesor Săndoiu când s-a dus la Primărie să facă această cerere.

e aberant, dar astea sunt regulile, făcute tocmai în așa fel încât să-ți vină foarte greu, ca simplu cetățean, să organizezi ceva. legea permite însă mitinguri spontane, cum a fost, pentru a lua un exemplu la întâmplare, cel în care, ”spontan”, câteva mii de români s-au adunat în Piața Universității pentru a-l susține pe președintele Băsescu când o parte a Parlamentului voia să-l suspende din funcție. (disclaimer: acest exemplu nu are nici o tentă politică).

așa încât pe 21 Mai protestăm spontan. avem voie, e legal, dar nu e autorizat. astăzi vorbesc cu niște prieteni avocați și până diseară explic exact care este diferența și dacă riscăm ceva. înțeleg de la domnul Săndoiu că nu riscăm nimic.

Anunțuri